Lenea a născut o tartă

Tartele par nişte chestii foarte complexe, care cer mult timp, atenţie, prea mult suflet pentru o mâncare rapidă. Acum urmează obviously „dar nu sunt aşa”.
Deci curaj, că e bun 🙂

Vedem în poza de mai sus un aluat la care am muncit 10 minute (200 gr făină, 170 gr unt – sau aproape un pachet, 6-7 linguri apă rece, băgat mâna, amestecat sceptic, iese, pe cuvânt). Asta ar fi trebuit întins frumos cu sucitorul (sau făcăleţul). Pentru leneşi, se pune aluatul direct in forma de tartă şi se întinde cu degetele până acoperă toată suprafaţa. Se dă la congelator 20 min.
Urmează două fire de praz, cam 300 gr (sau 8 de mărime medie) ciuperci care se călesc in restul din pachetul de unt şi se pun într-un castron; se bate un ou cu 3-4 linguri de smântână, se pun peste treaba dinainte.
Forma cu aluat se înţeapă cu furculiţa pe ici, pe colo şi se baga la cuptor 20 min la foc mediu (trebuie să semene cu un biscuit la final), se scoate, punem umplutura şi băgăm din nou la cuptor cam 20 min. În total, cam o oră, v-am spus deja să vă uitaţi la ceva sitcom să meargă găteala mai bine, nu?
Final

Şi încă un final

Ta-daaa

The ducks come from the trucks

Să facem cunoştinţă cu cea mai gustoasă orătanie cu aripi, raţa. Cu ajutorul unchiului cu ogradă, am pus mâna pe bunătatea respectivă, asta după multe insistenţe că „ce să fac eu cu o raţă”.
Datorăm succesul şi lui Lucian, cel fără de blog, dar cu răbdare, care a găsit varză murată la piaţă, la început de septembrie (se simte scepticismul şi aici, da?).
O raţă a fost spălată şi lăsată la uscat cam 15 min, timp în care am curăţat doua cepe medii şi câţiva căţei de usturoi şi am tocat varza (şi ea era mică). Usturoiul l-am pus în raţă, raţa într-o pungă tip de friptură la cuptor (sunt unele bune de la Fino) cu ceapa şi varza pe lângă ea, nu înainte să înţep pieptul raţei cu o scobitoare în câteva locuri. Nu uitaţi să înţepaţi şi punga în câteva locuri, să n-avem explozii în cuptor.
Acum vine partea delicată: netul spune cam 2 ore la 150 grade, eu am făcut-o la Arina Balerina, care are un cuptor mai slăbuţ şi pretenţios, aşa că a durat cam 2 ore 45. Ideea e că ştiţi când e gata: în bucătărie miroase de mori şi ea e ca în poza de mai jos.

Carnea a fost fragedă, grăsimea din pieptul înţepat cu varza murată cu ceapă a fost mmmmm mmmm mmmm.

Nu refuzaţi o raţă dacă vi se oferă şi spuneţi-mi şi mie dacă ştiţi o sursă bună in Bucureşti.

Vinete II: Răţuşca cea urâtă

…este intotdeauna o prinţesă. Nu cred că poza de mai jos ajută, nu e apetisant, ce să mai…
Dar e foarte bun, atât de bun că imaginea nu contează 🙂
Două vinete se taie felii, se pune sare şi se lasă la scurs (cam cât durează două episoade de oricare sitcom). Între timp, se face un sos din suc de roşii (care avem părinţi sau bunici care se ocupă cu asta) sau din roşii la conservă plus blender, usturoi călit în puţin ulei de măsline şi busuioc (minimalist, să nu incurcăm prea multe arome). Apoi se rumenesc feliile de vânătă pe fiecare parte şi punem intr-un vas de cuptor următoarele: felii de vânătă, sos de roşii, parmezan, felii de vânătă, sos de roşii, parmezan şi tot aşa până ne doboară căldura din bucătărie. Atunci băgăm vasul la cuptor la foc mediu (sau 220 de grade) şi fugim in altă cameră pentru 20 min.

Menţiuni:
– poza prezintă jumătate de răţuşcă, nici eu n-am avut incredere in mâncarea asta când a fost gata;
– secretul unui bucătar mulţumit e „între timp”. Când poţi să-ţi organizezi procesul de producţie ca să umpli timpii morţi, totul devine relaxare;
– vânata e o legumă cu multe calităţi 🙂

Vinete I: Bărcuţele

E sezonul, aşa ca sunt vinete 🙂
Bărcuţele sunt prima variantă. Unii le-ar spune Imam Bayildi, dar n-avem pretenţii încă.
Luăm patru vinete sănătoase, le tăiem in jumătate, le punem puţină sare şi le punem la scurs (30 – 40 min). Acum vine partea care încearcă răbdarea… fiecare jumătate de vânătă trebuie curăţată de miez şi nu e prea simplu sau prea rapid. Dar dacă nu ne lăsăm bătuţi, vom avea miez de vânătă tocat cubuleţe, pe care îl vom pune peste 2 cepe şi ceva căţei de usturoi, după toleranţa fiecăruia, sotaţi in puţin ulei, iar după ce vânăta se înmoaie, mai punem 2-3 roşii decojite şi tocate (sau conservă pentru leneşi). Condimente preferate: sare şi piper.
Când miroase frumos in bucătărie, oprim focul, punem umplutura asta in vinetele decojite şi le dăm la cuptor 30 min la foc mediu (cam 200 grade).
Recomandate şi carnivorilor, ştiu eu că merge 🙂

La final, am mai pus nişte pătrunjel. Pentru impresie artistică, ar fi mers mai bine pătrunjelul după sesiunea la cuptor.

De lăsat gura apă…

…dar nu chiar din prima, pentru că, aşa cum veţi vedea, nu sunt mare expertă in pozat propriile creaţii. Partea bună e că m-am apucat de citit tutoriale in acest sens, nu pare complicat, insă este multă lene de depăşit 🙂

Să nu mai pierdem vremea însă…

Luăm vreo 300g de biscuiţi şi-i mărunţim folosind o unealtă conform imaginaţiei (mie mi-a plăcut ciocanul de bătut şniţele). Adăugăm un pachet de unt topit, amestecăm cât ne ţine răbdarea, punem treaba într-o tavă (rotundă, pătrată, etc – de mărime medie) şi băgăm in frigider. Se amestecă apoi două cutii de mascarpone (total 500 g), cu o cutiuţă de frişcă lichidă (250 g), 2 linguri de zahăr pudră, o mână de zmeură şi afine (câte scapă nemâncate) şi o foiţă de gelatină inmuiată 10 min in apă rece si încălzită puţin. Maglavaiţul ăsta se pune peste „aluatul din biscuiţi”, dacă au mai scăpat fructe facem şi ornament şi ta-daaaaa…

cheesecake cu fructe de pădure 🙂 de tăiat după cel puţin două ore de ţinut in frigider

Notes to self:

– noaptea ies poze naşpa;

– merge şi o brânză mai puţin cremoasă;

– economiştii nu sunt creativi la ornat;

– cred că mergea şi fără gelatină la cât de băţoasă era

Enjoy!

 

Am reusit!

In mare parte o anti-talent in ale internetului a reusit sa-si faca blog. Sa fim indulgenti, mai dureaza pana gasesc diacriticele. Astept cu mare interes comentariile de gen, si anume „reteta asta e gresita”, „habar n-ai ce gatesti”, „esti urata/proasta” (cu variatiuni) si, nu in ultimul rand, „vorbesti prostii”.

Ne citim in curand!